Astăzi trăim ceea ce strămoșii noștri nici nu au îndrăznit să viseze în privința accesului la hrană. Trăim vremuri în care avem totul la îndemână, gata preparat, frumos ambalat, ușor de procurat la un preț nejustificat de mic uneori, dacă ar fi să calculăm cât timp și energie ar trebui investite în plantarea, îngrijirea, recoltarea și prepararea acelor alimente pe care le găsim în numeroase variante în supermarket. În ciuda efortului mare, strămoșii noștri alegeau să trudească pentru hrana cea de toate zilele și să investească cele mai preț elemente pe care le găseam în hrană: credința în Dumnezeu și respectul pentru roadele Pământului, care deși nu erau multe, erau pline de energia și bogăția solului.
Industrializarea și producția în masă au permis accesul la resurse multe, însă la o calitate slabă, oferind produse semi preparate, la un preț mai accesibil decât materia primă de calitate, crescută cu responsabilitate față de Pământ, roade și mai ales cu iubire față de oameni. Din lipsă de timp, mulți oameni optează pentru produsele accesibile, ușor de consumat, disponibile în supermarket, deși nu își dau seama că prețul plătit pe termen lung, va fi cel al sănătății. Valoarea pe care o dăm timpului astăzi este, de cele mai multe ori, tradusă în bani. În goana după eficiență, timpul s-a transformat într-o monedă de schimb. Astfel, timpul investit în pregătirea hranei de care corpul are nevoie este privit nu ca un câștig în sănătate și echilibru, ci ca o pierdere în plan financiar.
Supraalimentarea, un fenomen global
Niciodată în istoria omenirii nu am avut atâta hrană la îndemână precum astăzi. În această nouă realitate, cea a consumului alimentelor din supermarket, în special al celor semi-preparate ne confruntăm cu noi probleme, anume excesul ponderal. Dacă strămoșii noștri trăiau în ritmul naturii, cu perioade de belșug și perioade de lipsă, noi trăim într-un prezent în care accesul la alimente este continuu. Și totuși, paradoxal, această abundență nu ne-a adus echilibru, ci un nou tip de dezechilibru, supraalimentarea. Încărcătura glicemică a alimentelor industrializate, introduce omul într-un cerc vicios, în care sistemul hormonal este dat peste cap, în special insulina, din cauza lipsei unui program cu ore de masă fixe și a consumului frecvent de alimente, prin obiceiul de a avea gustări dese. Alți hormoni care suferă din cauza meselor dezechilibrate nutrițional sunt leptina și grelina, care se ocupă de senzația de sațietate și de foame. Am ajuns astăzi să mâncăm nu pentru că ne este foame, ci pentru că putem. Pentru că suntem înconjurați de tentații, pentru că plictiseala, stresul sau obiceiul ne împing spre frigider sau spre farfuria prea plină. Hrana a încetat să mai fie doar mijloc de supraviețuire și s-a transformat într-un refugiu, uneori chiar într-o formă de alinare. Supraalimentarea nu este doar un fenomen global, ci și o oglindă a propriei noastre dificultăți de a trăi cu măsură într-o lume care ne oferă totul fără limite.
Rolul pauzelor alimentare și al posturilor de peste an
În toată această abundență alimentară, posturile rânduite de Biserica au o însemnătate ce depășește restricția de la produsele de origine animală. Postul dacă este ținut așa cum trebuie, are rolul de a-i da sistemului digestiv o pauză și de a-l învăța eficiența, să trăiască cu mai puțin. Fie că optăm sau nu să ținem rânduiala ortodoxă, privarea o perioadă de timp limitată a organismului de anumite alimente, în special de cele savuroase, bogate în zaharuri, proteine și grăsimi, care creează dependență, poate fi o practică în care reeducăm mintea și corpul. Modelarea voinței, renunțarea la poftele creatoare de falsă plăcere temporară, vine cu efecte inimaginabile asupra sănătății trupului și a creierului. Deși este o provocare în viața de zi cu zi să spunem nu, în fața tentațiilor pe care le întâlnim la tot pasul, exercițiul și practica constantă, ajută la instaurarea disciplinei, iar care efectele primite, vor fi suficient de motivante pentru a păstra rigoarea. Rolul posturilor nu este doar acela de a limita ce punem în farfurie, ci mai ales de a ne aminti că putem trăi cu mai puțin, că hrana nu se reduce la cantitate, ci la calitatea cu care alegem să ne hrănim. Dincolo de dimensiunea lor religioasă, posturile au fost întotdeauna o formă de echilibru: o pauză conștientă de la abundență, un exercițiu de măsură și de reîntoarcere la simplitate.
Mâncare mai puțină hrană mai multă
Există o diferență subtilă, dar profundă, între a mânca și a ne hrăni. Într-o lume a abundenței, tindem să confundăm cantitatea cu densitatea nutritivă, farfuria plină cu hrana adevărată. Fiindcă suntem ceea ce absorbim din hrană, nu ceea ce mâncăm, se întâmplă de multe ori ca mai puțin să însemne mai mult, mai eficient pentru un sistem digestiv suprasaturat de hrană incorect digerată. A mânca mai puțin nu înseamnă a trăi cu lipsă, ci a redescoperi esențialul. O masă simplă, alcătuită din ingrediente curate, poate să ofere corpului mai multă energie decât o masa îmbelșugată, dar lipsită de echilibru. Calitatea hranei nu se măsoară în numărul felurilor de mâncare, ci în vitalitatea pe care o lasă în urma ei. Ca hrana să ne ofere energie și nu să o fure, este nevoie să fie potrivită pentru felul în care funcționează fiecare organism și de particularitățile sale din acel moment al existenței. De cele mai multe ori hrana cea mai potrivită este hrana sezonieră, constituită din alimente integrale, gătite simplu. Legumele, verdețurile, leguminoasele, nucile, semințele, fructele, carnea și produsele animale crescute cu respect și responsabilitate sunt cele mai potrivite pentru a păstra sănătatea pe termen lung. A mânca mai puțin și a consuma mai multă hrană este o dovadă de măsură și conștientă, o înțelegere profundă a nevoilor corpului. A ne hrăni înseamnă să facem, zi de zi, alegeri conștiente: să preferăm echilibrul și simplitatea în locul excesului și să evităm risipa.
Așa cum v-am obișnuit în încheiere o poezie sugestivă care să ne hrănească mintea și sufletul.
Abundența – Autor Azaleea
Prin tuneluri de verdeață
Pe cărări line de munte
Abundenta ne-nconjoară
Si in inimi ne pătrunde
Si mergând așa, alene,
Chiar de pare fără rost,
Multe întrebări ciudate
Par ca ies din adăpost.
Iar apoi in ritmul dulce
Al pașilor obosiți,
Vin răspunsuri din adâncuri
Sa formeze-un luminiș.
Si cerând atunci iertare
Pentru porțile-mi închise,
Voi primi pe-îndestulate
Bogățiile promise.
Pentru întrebări și sugestii
Email: nutritiebiologica@gmail.com