Starea de Disbioză
În microbiota intestinală umană se găsesc numeroase specii bacteriene și virale considerate nepatogene, al căror echilibru între număr și tipologie asigură starea de eubioză, respectiv de confort al gazdei. Pentru a funcționa în parametri optimi, în organismul gazdei trebuie să existe o sinergie între microbiota intestinală, sistemul imunitar și sistemele de apărare ale organismului uman, astfel încât gazda să fie protejată împotriva invaziei și a colonizării agenților patogeni. Prin urmare, sistemul digestiv reprezintă un mini bio-cosmos neuro-imuno-endocrin, a cărui bună funcționare are un rol esențial în atingerea și menținerea homeostaziei.
Pentru a putea menține acest echilibru este important să cunoaștem că microbiota intestinală este permanent influențată de numeroși factori, atât interni cât și externi. Printre aceștia se numără tipul de naștere, dieta, mediul, stilul de viață, stres, dar și diferite terapii cu medicamente, în special cu antibiotice. Variațiile constante ale acestor factori pot conduce la o deteriorare a funcțiilor microbiotei intestinale, până la instalarea disbiozei, la întreruperea echilibrului dintre numărul și tipurile bacteriilor nepatogene din tractuctul digestiv.
Până în prezent, studiile care au analizat mecanismele care stau la baza disbiozei intestinale nu au ajuns la un răspuns acceptat unanim, care să elucideze aceste cauze, lucru de altfel imposibil, ținând cont că există o multitudine de combinații posibile între variațiile naturale și factorii de stres care pot media cascade de evenimente destabilizante.
În ceea ce privește tipurile de disbioză intestinală, cercetarea medicală a evidențiat existența a trei tipuri de disbioză determinate în principal de:
- I. Excesul de agenți patogeni
- II. Scăderea cantitativă, până la pierderea definitivă a unor specii bacteriene;
- III. Reducerea diversității bacteriene
Proliferarea necontrolată a unor bacterii cu potențial patogen în intestin, care prin destabilizarea echilibrului pot produce tulburări digestive sau boli sistemice, s-a demonstrat a fi una din cele mai comune cazuri de disbioză intestinală. Studiile au evidențiat că în categoria de bacterii patogene se numără spre exemplu specia Enterobactericaea; De asemenea scăderea anumitor tipuri de bacterii, poate conduce la apariția sau intensificarea simptomatologiei unor patologii, cum este spre exemplu spectrul autist, de care este legată scăderea bacteriei L reuteri. Numeroase studii clinice au legat de disbioză apariția inflamaților intestinale cronice a mucoasei intestinale, care poate avea implicații histologice și funcționale care pot conduce la apariția unor tulburări intestinale de tipul:
- Tulburări ale tranzitului intestinal
- Diareea
- Malabsorția
- Dispepsia
- Sindromul intestinului iritabil (IBS – Irritable Bowel Syndrome)
- Bolile inflamatorii intestinale cronice (IBD – Inflammatory Bowel Disease)
- Sindromul intestinului permeabil (LGS – Leaky Gut Syndrome)
- Sindromul de proliferare bacteriană (SIBO – Small Intestinal Bacterial Overgrowth)
Deși există numeroase studii care demonstrează că disbioza reprezintă fondul pe care se dezvoltă sau se declanșează anumite patologii, există și cercetători care lasă deschisă întrebarea daca „disbioza este cauză sau consecință”, iar în aceasta categorie se încadrează articolul publicat în revista Gastroenterology de către doi cercetători ai Universității Nord Carolina care prin cercetărilor lor asupra IBD și al capacității microbiomului intestinal de a modula răspunsul imun și homeostazia mucoasei intestinale.
În prezent, cele mai solide studii care relaționează implicarea microbiotei intestinale cu patogeneza bolii sunt efectuate pe șoareci și urmăresc modelele provenite de la șoareci fără germeni pentru a observa progresia bolii în urma expunerii la colonizarea cu microorganisme din mediu. Rezultatul a arătat că în majoritatea modelelor de boală incidența și severitatea bolii este redusă în lipsa bacteriilor patogene, și de asemenea că microbiota reprezintă un factor declanșator ce poate influența progresia bolii.
În prezent pentru a diagnostica disbioza avem la dispoziție numeroase analize. Printre acestea se numără testele specifice de disbioză din materii fecale, din salivă și din firul de păr, care sunt recomandate în special copiilor până în vârsta de 3 ani și testele de microbiom prelevat din materii fecale, din salivă sau firul de păr, recomandat peste vârsta de 3 ani. Până în vârsta de 3 ani, microbiota intestinală a copilului este în continuă schimbare, iar în jurul vârstei de 3 ani, aceasta se stabilizează și seamănă mai mult cu cea a adultului.
Testele de microbiom sunt niște teste specifice ce ar trebui efectuate nu doar atunci când există simptomatologie, dar și atunci când ne simțim bine, pentru a avea un punct de referință asupra compoziției microbiotei intestinale în starea de eubioză. Acest lucru va ajuta pe viitor, în cazuri de dezechilibru, de instalare a disbiozei intestinale să se poate interveni la restaurarea propriului tipar de echilibru.
Resurse:
- https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30535609/
- https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/dysbiosis#:~:text=Dysbiosis%20is%20the%20substitution%20of,systemic%20chronic%20inflammation%20%5B14%5D.
- https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0753332223007758
- https://microbiomejournal.biomedcentral.com/articles/10.1186/s40168-016-0222-x
- https://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/jgh3.12528
Pentru întrebări și sugestii
Email: nutritiebiologica@gmail.com